Atestare Documentară
Mănăstirea Ghighiu în secolele XVI – XVIII
Numele de Ghigheu apare pentru prima dată în secolul al XV- lea şi se referă la satul cu acelaşi nume, care este atestat printr-un hrisov al voievodului Radu cel Frumos, din 1471, iar mănăstirea pe care o admirăm astăzi este menţionată pentru prima dată într-un document din 30 noiembrie 1601, scris de fiul logofătului Coresi din localitate, prin care confirmă că a respectat jurământul faţă de tatăl său de a nu se atinge de domeniul mănăstirii, ctitorie a acestuia şi a soţiei sale, jupâniţa Slăviţa. Iată fragmentul din document care se referă la mănăstire:
“Scriu eu, Bunea logofăt această carte a mea, ca să se ştie cum că am vândut eu jupanului Mihaiu şi ginerelui său, jupanului Stanciu, din partea mea de ocină de la Bărcăneşti jumătate, din câmp şi din apă şi din pădure şi din vatra satului şi din moară şi din vadurile de moară şi de peste tot, să împărţim frăţeşte până la o palmă de pământ, iar pentru rândul sfintei mănăstiri eu m-am temut, fiindcă aşa a lăsat tată1 meu Coresi logofătul, cu mare blestem, ca să nu aibă a vinde nimeni din rudenia noastră, ci aşa cam întocmit cu jupan Mihaiu şi cu jupan Stanciul ca să-şi stăpânească şi să-şi ţie singură mănăstirea cu grădinile şi livezile. Iar jupan Mihaiu şi Stanciul şi Neacşa să-şi ia alte funii pentru locul sfintei mănăstiri din jos de mănăstire sau din sus, unde le va plăcea lor; iar pentru vadul de moară al sfintei mănăstiri, care este la margine de pădure, aşa am întocmit, ca să ne fie împreună cu ei. Iar pe urmă am lăsat şi am dat, jupanului Mihaiu şi jupan Stanciul şi Neacşa părţile lor, să fie sfintei mănăstiri pentru hrană şi pentru întărire lor, iar lor să le fie veşnică pomenire. Iar două părţi din jumătatea de parte a mea din ocina de la Bărcăneşti am vândut-o jupanului Mihaiu şi jupanului Stanciul cu 6000 aspri gata, iar pe a treia parte i-am înfrăţit pe ei, pentru 2 boi şi pentru aspri gata, 500 aspri, de a mea bună voie, aşa am întocmit şi altfel să nu fie. Scris în luna noiembrie 30 zile, văleat 1601.”
Mai târziu, la 9 aprilie 1602, Bunea logofăt, fiul lui Coresi logofăt, măreşte vânzarea către jupan Mihaiu şi ginerele său Stanciul la două părţi ocină din satul Bărcăneşti pentru 12100 aspri, iar a treia parte de ocină de peste tot să o stăpânească singur. „Iar pentru rândul sfintei şi dumnezeieştei mănăstiri, m-am temut, căci a lăsat tatăl meu Coresi logofăt, cu mare blestem ca să nu aibă voie nimeni din rudenia să o vândă, ci aşa cam întocmit cu jupan Mihaiu şi jupan Stanciul ca să ţin şi să stăpânesc singur mănăstirea şi grădinile şi livezile.”
Din toate aceste documente prezentate, tragem concluzia că pe locul cu grădini şi cu livezi a existat încă din vremea lui Coresi logofăt fiul, o mănăstire, unde au devenit ctitori el şi cu soţia sa Slăviţa şi au fost îngropaţi amândoi acolo, lăsând cu mare blestem ca acel teren să rămănă acelei mănăstiri.
Pentru secolul al XVII-lea, avem numeroase documente aflate la Arhivele Centrale ale Statului, cuprinse în „Inventarul Mănăstirii Ghighiu.” Aceste documente cuprind date şi informaţii referitoare mai ales asupra proprietăţilor Mănăstirii Ghighiu. De exemplu, există un document din 1650 Iunie 7 al lui Matei Basarab prin care acesta întăreşte stăpânirea Radului şi a lui Dragomir asupra moşiei Fundeni. Un alt document din 1636 Maiu 9, tot al lui Matei Basarab, prin care acesta întăreşte posesia fetelor Semei din Stânceşti asupra viilor Măineasca Călini de la Găgeni şi de la Călugăreni. Mai sunt multe asemenea documente din secolul al XVII-lea care vin să ateste existenţa în continuare a Mănăstirii Ghighiu şi care stau mărturie a continuităţii vieţii monahale pe aceste locuri. Un document din secolul al XVIII-lea, aflat de asemenea la Arhivele Centrale ale Statului, face referire la Sentinţa Tribunalului din Prahova dată în pricina de judecată dintre Enache Râfoveanu şi Mănăstirea Tărşora pentru moşia Rotunda (1784 Aprilie 16). Din acest document reiese că moşia logofătului Coresi, partea de mănăstire, lăsată moştenire fiului său Bunea logofătul, a fost totuşi înstrăinată. Cum ajunge Enache Râfoveanu proprietar al moşiei Ghighiu nu ştim. Cunoaştem numai că moşia Rotunda la care se referă sentinţa Tribunalului de Prahova a aparţinut Mănăstirii Ghighiu aşa cum reiese din inventarul acestei mănăstiri. Şi pentru secolul al XVIII-lea avem documente care atestă continuitatea Mănăstirii Ghighiu aflate tot la Arhivele Centrale ale Statului. De exemplu din 1721, Iunie 18, avem o carte de hotărnicie a doisprezece boieri făcută moşiei din hotarul Găgeni a părintelui Hrisontie. Persistenţa activităţii monahale la Ghighiu reiese şi dintr-o informaţie pe care o dă Ministerului Cultelor biserica din Corlăteşti, comună aflată în imediată apropiere Mănăstirii Ghighiu. În această informaţie se spune:
„Biserica din această comună nu are alte date istorice, decât numai inscripţia de frontispiciu, unde se vede că e zidită în anul 1792 de fostul proprietar de atunci State Corlătescu. Personalul care deserveşte biserica îl recrutează de la mănăstire (Ghighiu n.n.). Iar în privinţa satului Ghighiu se spune că nu a avut niciodată biserică pentru că locuitorii satului sunt foşti clăcaşi ai Mănăstirii Ghighiu şi ei merg la mănăstire pentru probleme spirituale.”
