„langa Ploieşti, de unde te va duce o bună şosea, Schiţul Ghighiu, căruia i se zice si mănăstire, şi cu drept cuvânt. Frumoasa biserică e înconjurată de paşnice clădiri gospodăreşti, cu coperământul de sindrilă subţire, bine aşezată. In fund, unde curge limpede un „izvor al tămăduirii”, se inşiră pomi roditori şi via se mladie pe haragi.”     („Nicolae Iorga”)

In fructuasele sale pelerinaje la mănăstirile şi bisericile din tară, facute la inceputul secolului XX, atunci când işi alesese ca loc de creaţie şi de activitate cultural Vălenii de Munte, marele istoric Nicolae Iorga a poposit şi aici, lăsandu-ne insemnări pline de culoare şi spirit evocator.

„Un gard trainic-dincolo de case numai o mică intindere mai sunt ogoare mănăstiresti-inconjura colonia de batrani; unul dintre cei mai vechi de zile, infaşurat in petece de soiac, ca o scoarţa de trunchiu secular, dă drumul rarilor vizitatori”     („Nicolae Iorga”)

Trăim in secolul vitezei în care tot ceea ce mass-media promovează captează atenţia tuturor; mai sunt oare locaşurile de cult un punct de atracţie? Mai reprezintă oare vatra monahală un loc căutat de cei pentru care „grija cea lumească” a devenit scopul principal al vieţii?

MONAHISMUL ORTODOX DE ASTĂZI
Cuvântul monah inseamnă (persoană singură/însingurată).
Monahismul este vechea practică a creştinilor de a părăsi lumea pentru a se închina trup şi suflet unei vieti conforme cu Evanghelia urmărind unirea cu Iisus Hristos. În zilele noastre monahismul rămâne o parte importantă în esenta credinţei creştin-ortodoxe.
E greu a mai spune astăzi cuvinte mari despre monahi şi monahism in general, în condiţiile în care călugări par nişte oameni înculţi care nu şi-au găsit un rost în viaţa ori au suferit o decepţie. Viata monahală este un lucru sfânt, astfel încât rugăciunea şi contemplaţia monahilor este folositor întregii comunităţi. Monahul se retrage din lume se leapădă de ea renunţând la toate plăcerile ei, dar nu renunţă sa lupte prin rugăciuni pentru cei care au rămas acolo. Astfel el nu va mai aparţine si nici principiile sale morale nu vor mai fii aceleaşi. Monahul se leapadă de sine iar prin rugăciune şi ascultare devine fiu al Lui Dumnezeu după har.

Aşadar avem nevoie de un monahism bine ancorat în „Sfânta Scriptură” şi „Sfânta Tradiţie” ceea ce reprezintă fundamental ortodoxiei. Ortodoxia înseamnă „transpunerea lumii în împărăţia de har a sfinţeniei în bucuria şi nădejdea învierii”.